martes, 12 de septiembre de 2017

El tiempu ta llocu


L’airón con calima
tiróu’l balagar,
narquióu la facina,
foi tou a valtar.

Con esi aire ensuchu,
calecióu la pota,
se perdiera’l cuchu
ya aventóu la gota.

Trúxolu un nubeiru,
alla pel iviernu,
seique per xineiru,
na ponte l’Infiernu.

Pela primavera,
afitóu la seca
per tola fastera,
fasta en ríu, ¡meca!

Darréu, nel branu,
afogóu la viesca,
col prau a secanu,
espardióu la yesca.

L.legóu la seronda
ya al vientu del norte
apurrióu agua abonda
ya añagóu la corte.

El mes de los Santos
cubrióu la carril
carretando cantos,
dende Vi!!ouril.

El tiempu ta llocu,
paez Bangladesh,
ya’l vientu, sirocu,
el mundiu al revés.